4 lucruri pe care să nu le faci când te îndrăgostești

4 lucruri pe care să nu le faci când te îndrăgostești
Publicat: 07/04/2016, 12:44

O nouă relație amoroasă provoacă, în medie, pierderea a doi dintre prietenii apropiați, atât în cazul femeilor, cât și în cel al bărbaților, arată un studiu britanic.

Coordonat de profesorul Robin Dunbar, de la Universitatea Oxford (Marea Britanie), studiul a arătat faptul că mai întâi un bun prieten este „sacrificat” pentru a face loc noului partener de viață, iar apoi un al doilea prieten este „pierdut”, din cauza unei perioade prea lungi de timp în care acesta va fi neglijat.

Aceste patru sfaturi ar trebui să te ajute să nu pierzi din vedere ceea ce este important pentru tine, fără a face această experiență mai puțin frumoasă:

Nu uita de prieteni

Oricât de mult ți-ar plăcea să îți petreci fiecare secundă alături de persoana dragă, este important să nu uiți nici de prietenii care ți-au fost alături în cele mai bune, dar și în cele mai rele momente, și să nu îi faci să se simtă neglijați.

Nu îți cheltui toți banii

Cu toate că ai putea fi tentat să îți cumperi cât mai multe haine noi în care să arăți cât mai bine, însă golirea portofelului nu este neapărat ideea cea mai bună. Moderația este mereu cea mai bună soluție.

Nu îți neglija locul de muncă

Mahmurelile sau întârzierile la locul de muncă nu sunt privite cu ochi buni și pot avea un impact negativ asupra carierei tale. Sentimentul de fluturi în stomac se diminuează în timp, însă salariul trebuie să rămână o constantă în viața ta. Mai puțin dacă ești miliardar.

Nu petrece prea mult timp pe rețelele sociale

Verificarea constantă a conturilor de pe rețelele sociale pentru a vedea ce mai face celălalt nu este o idee deloc bună. Acest lucru înseamnă doar timp pierdut, care nu îți aduce niciun beneficiu, scrie Vogue.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska